Vă doresc tuturor, Paște cu pace și lumină în suflet! Noapte fără de păcat Răsună clopote până în largul zării În miezul nopții cea fără de păcat, Suflarea cântă minunea învierii, Pe Domnul nostru ce moartea a călcat. E clipa biruinței cu aripi necuprinse, Când mii de îngeri coboară pe pământ, Purtând cu ei solie și candele aprinse, Vestind cu bucurie al Domnului Cuvânt. Un tainic gând unește divin și omenire Prin pace nesfârșită și clipe de speranţă, Plutește-n univers lumină și iubire, Iar sufletul e liber și plin de cutezanță. La ceruri se ridică priviri fără durere Slăvindu-l ne-ncetat pe Dumnezeu Iisus, Ce-a pătimit pe cruce ca omul să mai spere, Ducându-l către ceruri departe de apus. Acum în miezul nopții cea fără de păcat, Iisuse Doamne, smeriți îți mulțumim, Tu să ne ierți Mărite, că singur te-am lăsat Şi calea Ta cea dreaptă mereu o rătăcim. Să-ngenunchem rostind, “Hristos a înviat!” Purtând în inimi slavă și sfântă năzuință, Ca El să fim de-acum, cu sufletul curat, Iubind, iertând cu-ntreaga noastră ființă.