Plâng de mila ta, Negrilă, Că ai fost un greier prost! E greşeala nimănui Că te-a-nchis în floarea lui Albul nufăr Ca-ntr-un cufăr! Stând pe umărul meu stâng, Înger negru fără cer, Ai căzut ca un nătâng Într-un buzunar adânc! Că râvneai, n-aveam habar, Noaptea dintr-un buzunar! Eu te cred, poate şi eşti Unul din vrăjiţii prinţi Dintr-o carte de poveşti Rătăcită de părinţi. Iarna, ca-ntr-un alb prăpăd, Nu te-aud şi nu te văd. Viscole şi moine trec Către zodia Berbec Care-ntinde bot de aur Spre păşunile din Taur. O să se întoarcă, ştiu, Şi Negrilă-ntr-un târziu. Poate că la primăvară Va veni, ca dintr-un vis, El, Negrilă, rupt în coate Şi desculţ, flămând precis. Ochii lui asemeni Stelei duble Gemeni. Şed în cer ca-ntr-un copac Oglindindu-se în lac, Unde cred că se ascunde Constelaţia lui Rac. O, Negrilă, greier bun, Toată vremea te-am chemat, Tuturor am să le spun Fără milă că mă laşi. O, Negrilă, greieraş, Tot nu cred că m-ai uitat! Uite mila mea ce-a fost, Că mi-e dor de-un greier prost! Uite mila mea ce-nseamnă, Că mi-e dor de astă-toamnă!
sâmbătă, 19 aprilie 2025