NU PLOUĂ TRIST Atâtea vieţi trăite doar în minte! Atâtea amintiri ce obosesc! De-aş vrea să-ţi spun că încă te iubesc Ar trbui să inventez cuvinte. Căci cele vechi le-am folosit cândva, Le-ai ascultat de mult şi ai plecat, Urmând apoi, un ev întunecat Cu roluri reci şi cer de mucava. Nu plouă trist şi plumbul nu apasă Striveşte însă marea depărtare. În labirintul zilei n-am culoare, Spre ochii tăi cortina pare trasă. Sau o perdea de plumb şi ploaie tristă Dintr-un volum cu tente plumburii. Eu încă mă întreb dacă revii Şi-mi trec dorinţele pe altă listă Cu scrisul obosit şi tremurat. De ce-ai venit şi-apoi de ce-ai plecat?
sâmbătă, 31 mai 2025