O BARCĂ LA MAL

O BARCĂ LA MAL

Am luat să cern prin sită,tot colbul amintirilor trecute...
Mergând pe aleile pe care-odată, păşeam cu tine, 
Ţinându-ne de mână...o tandră-atingere curată.
Eu, tânără frumoasă fată, tu un bărbat frumos,
Efigie grecească.
Acum, aleile-s pusti, şi colbul aşezat.
O! Şi nu mai pot s-aud, zgomotul paşilor noştri
Ce ne duceau atunci, la lac...
- Ştii ! Mă gândeam, că atunci când împreună eram,
Venea o barcă spre mal...
Era barca speranţei,care plutea pe lac.
Păşesc spre mal...
Şi iată! văd din nou o barcă...
O barcă, care-a oprit la mal.
În ea, zăresc ghemuită ... Uitarea.
Salcia aplecată deja peste mal, mângâie ca o briză
Ramele bărcii, ce vine spre mal.
Iar frunzele salciei, şoptesc :
- Trezeşte-te Uitare! Trezeşte-te!
O spune duios, salcia la mal.
Însă uitarea, stă ghemuită...pe fundul bărcii,
Oprită la mal.
Toc, toc, toc... Aud paşi pe alee.
Întorc capul să-l văd... Nu este el.
Trecea nepăsarea.
Închid ochii...Şi-aud glasuri...
Fie că suferă, fie că râd ele vorbesc în şoaptă...
Numai despre mine.
De câte ori imi spun:
- Oare?
Ca o vrajă, totul de tine mă legă.
Mirosuri devenite culori, sunete, prefăcute-n temeri...
Şi toate laolaltă... Devin coşmarul meu.
Din nou mă resemnam.
Muream spiritual.
Cu paşii grei, cu sufletul cernit mă-ntorc, la uşa timpului...
Deschid...
Un suflu rece atât de tare m-a izbit şi năucit,
Că şi acum mă mir,
Cum de-am mai supravieţuit?

@Lucia Gargaletus