E miezul argintiu al zilei şi uşor Se întinde arşiţa deplină, Şi muguri cresc şi frunze dor Şi balta-i seacă de lumină. E plină de responsabilitate Chemarea ta şi o lipesc de cer Şi-ţi spun că tată şi ca frate Că fără frunza ta respir stingher! E oarbă arşiţa, adâncă fără tine Şi umbrele tăcute-n rânduri trec, La sânul tău e oaza de destine Unde setoase buzele-mi înec. Declară vântul umed un boicot Şi toate fug, de arşiţă, din mine Şi frunza-mi spune: nu mai pot Fără izvorul sevei de la tine! Şi vin şi stau şi nu mai plec E arzător nisipul pe coline. Mă îmbrac copac şi mă aplec Peste izvorul tău cu ape line Şi lângă noi, ca la-nceputul lumii, Dintr-o calească albă cu doi cai, Coboară lin pe albul spumii Însuşi Dumnezeu, să bea un ceai!
sâmbătă, 31 mai 2025