întunericul îşi întinde strunele peste memoriile ascunse în scrinul minţii odaia e îngustă ca o cutie de chibrituri doar sângele aleargă prin inimă în ritmul aceluiaşi tango dansat cândva pe cadranul ceasului nopţile la fel de lungi strângându-mi trupul în braţe apneic şi fierbinte sufletul captiv în infernul pasiunii de care te faci vinovat paşii mei urmându-ţi parfumul buzele cercetând cu setea de aer a celei ascunse în vidul singurătăţii uitarea este un provizorat amar te recapitulez noapte de noapte dansând pe cadranul palid al timpului de una singură şi încă sper că ne vom aminti „oblivion” *** noaptea întinde degetele lungi ciupește corzile inimii în ritmul ceasului cu inițialele noastre încrustate pe cearcănul lunii în viața aceasta am murit de două ori sub sărutul carmin al primăverilor în care învățam să-ți urmez pașii acordurile suple rup din răsărit geană după geană plutind metafizic mă disipez în epicentrul pasiunii plin de vinovăția fiecărei note risipite pe portalul tomnatic al tăcerii îți cer un bis paso-doble al începutului canicular rana din coastă nu mă lasă să uit lancea lui longinus trăiește în mine sângerând noapte de noapte în cupa magnoliei albe până când îmi vei cânta la ureche „oblivion” liliana trif & ioan grigoraș
sâmbătă, 31 mai 2025