Oglinda

Oricât aș vrea ca să mă văd frumoasă,
Oglinda-mi râde-n nas și nu mă lasă,
Îmi pune-n păr fire de lână albe
Și-n ochii obosiți genele rare.

Oricît aș vrea să par mai elegantă
Oglinda mă privește amuzată,
Mi-arată tot ce-aș vrea să țin ascuns
Vede la mine orice neajuns.

Nu știu cum aș putea s-o păcălesc,
Să mă mai uit la ea nu îndrăznesc,
Atâtea primăveri s-au pus pe mine,
C-am obosit și nu le mai pot ține.

Cum bine știm că toamna e cochetă,
Ori eu nu știu s-o port ori indiscretă,
Oglinda vrea să scoată la iveală
Că anotimpul meu de fapt e iarnă !