Malul acesta foarte abrupt din care cerul luna şi-a rupt este hamacul în care m-aşez ca să-mi mai iasă floarea din miez, astfel aicea stau şi aştept clopotul lumii să-mi treacă în piept să nu-l mai simt cum îmi fierbe în nervi, Clopotul mare-mi fierbe în os, tidva e tot ce-am putut şi am scos din acest clopot rău şi diform pe-a cărui limbă astăzi adorm. Clopot de negru, clopot de gri, bate ce bate şi nu te opri. sfărmă oasele mele cu sârg, du-te apoi şi mă vinde la târg, m-am săturat să te duc şi suport, parcă mi-aş duce propriul meu, mort, tu înăuntru mă baţi şi m-apeşi dangăte roşii-mi ies prin cămăşi, lumea apasă de-afară şi ea doamne, turtită e azi viaţa mea. Sunt vietate fără noroc Care purtând acest clopot prin foc Şi l-a-nghiţit şi-l poartă acum Oriunde-n lume, pe orice drum. Şi am să rămân doar atât, doar atât: Omul de sunet c-un clopot la gât!
sâmbătă, 19 aprilie 2025