( în memoria domnului Corneliu Vadim TUDOR) Ar trebui să ne oprim din scris Ar trebui să ne oprim din scris Planeta plânge sfârtecată, Tu pentru noi ai fost aici trimis Dar ai plecat spre altădată. Mai plânge piatra pe un fir de râu Şi fagii plâng peste destine, Şi moartea vine ca un negru brâu Prin cetini de iubiri creştine... Ar trebui să ne îngropăm şi noi Să-l ridicăm din cele duse, Să ştergem patimi multe şi nevoi Când duhul negru ni-l răpuse. Tu cheamă-l, Doamne, lângă tine Şi zilnic să-i oferi câte-o cafea, Neamul românesc printre suspine Te roagă să-l primeşti în slava ta! Şi peste noi mai vine o înserare E oare ceasul vieţii cel mai greu? Iar tâmpla mea ascunsă-n floare Aprinde lumânări din trupul meu... Şi mă aşez la ceasul despărţirii Pe lutul primitor şi răscolit Şi Ziua Crucii–n centrul nemuririi Destinul tău pe cer l-a primenit... O vorbă îţi mai spun acum, părinte, Să-ţi ungă rana vieţii cu balsam: În loc de grâu, noi aşezăm cuvinte Să-ţi facem o colivă... pentru neam. Şi peste noi mai vine o înserare E ,totuşi, ceasul vieţii cel mai greu, Iar tâmpla mea ascunsă-n floare Ţi-aprinde lumânări din trupul meu... 14.09.2015
sâmbătă, 31 mai 2025