Oricâte stele ard în înălţime, Oricâte unde-aruncă în faţă-i marea, Cu-a lor lumină şi cu scânteierea Ce-or fi-nsemnând, ce vor – nu ştie nimeni. Deci cum voieşti tu poţi urma cărarea. Fii bun şi mare, ori pătat de crime, Acelaşi praf, aceeaşi adâncime, Iar moştenirea ta şi-a tot: uitarea. Parcă mă văd murind… în umbra porţii Aşteaptă cei ce vor să mă îngroape… Aud cântări şi văd lumini de torţii. O, umbră dulce, vino mai aproape – Să simt plutind deasupra-mi geniul morţii Cu aripi negre, umede pleoape.
