Talentele în lume ce nu aduc folos Sunt foarte de prisos. La negustor de pânză, paingul în dugheană, Văzând cum muşteriii la cumpărat se-ndeamnă, Au zis în gândul său: „Eu cu talentul meu Pot face o cercare Mai mult izbânditoare Decât un negustor Ce cumpără şi vinde product străin cu spor. De mâine dimineaţă deschid o magazie De-o nouă pânzărie, De care omul încă pe lume n-au ţesut”. Aşa au zis paingul, aşa au şi făcut; Şi-n colţ, la o fereastră, şi-au săvârşit lucrarea; Dar peste aşteptare, Cu mătura, băiatul a doua zi l-au tras Afară din dugheană Şi truda-i au rămas Fără luare-n seamă. Atunci mâhnit, paingul se-ntoarce la bondar Şi-i zice: „Vezi cum omul jaluz dispreţuieşte Orice talente mari? Tu înţelegi mai bine: te rog dar hotărăşte, Ce pânză-i mai subţire?” – A ta, nu-i îndoială! bondarul au răspuns, Dar nu e de ajuns Această însuşire; Căci pânza e menită să-mbrace, să-ncălzească, Ca să se preţuiască!
sâmbătă, 19 aprilie 2025