Portarul înaripat mai ține întins un cotor de spadă fără de flăcări. Nu se luptă cu nimeni, dar se simte învins. Pretudindeni pe pajiști și pe ogor serafimi cu păr nins însetează după adevăr, dar apele din fântâni refuză gălețile lor. Arând fără îndemn cu pluguri de lemn, arhanghelii se plâng de greutatea aripelor. Trece printre sori vecini porumbelul sfântului duh, cu pliscul stinge cele din urmă lumini. Noaptea îngeri goi zgribulind se culcă în fân: vai mie, vai ție, păianjeni mulți au umplut apa vie, odată vor putrezi și îngerii sub glie, țărâna va seca poveștile din trupul trist.
sâmbătă, 19 aprilie 2025