În clipa când ai apărut domol,din depărtare. Sã stăpânesc n-am mai putut uşoara-mi răsuflare. În miezul ei s-a strecurat un şovăielnic tremur. Când cel dintâi sărut mi-ai dat simţii cum mă cutremur. Cu-n pas stingher te-ai aşezat în zidul firii mele. De oameni nu ne-a mai păsat, eram doar noi pe schele. Şi construiam vis după vis, în doi, fără unelte. Doar din trăiri de nedescris şi patimi Daco-Gete. Versuri:© Liuba Sârbu 2015/05/05
sâmbătă, 31 mai 2025