Peregrini

O, dealuri pe care coboarau 
Caii desfereți în nemărginire,
Insula a dorului nerostuită omului. 

Și marea care lovită cu bice
De fulgere despicând bolta
Se retrăgea în sine ca un animal rănit.

Noi ne-am mai întors din drum 
Dar gândul a rămas singur, pribeag
Să călătorească mai departe
Pe valurile rostogolite ale imaginației.

Fericiți n-am fost decât la izvoare 
Când valuri de nori ne-au învăluit
Cu umbrele lor mereu călătoare.

Când ne-am trezit din vis lumea deja
Se întorsese din celălălt tărâm.

Copyright © 2017 Marin Mihalache