Peronul cu îngeri

„Doamne, ai dat aripi îngerilor ca să fie mereu departe.”
Valeriu Butulescu

- Peste pământ se-așterne o pătură de smoală,
Nici iarna nu mai este ce-a fost când eram prunci,
Acoperiți de teamă, c-o umbră colosală,
Recomandăm prudența... Îmi amintesc, atunci,

Peroanele iubirii, din halta fără nume,
Erau atât de pline c-abia puteai păși
Printre atâția îngeri veniți din altă lume...
Nu m-am gândit vreodată că nu te voi găsi

La capătul acesta de linie. De-o viață
Refac traseul care nu duce nicăieri,
Gândindu-mă că mâine e prima dimineață
Când ți-o țâșni lumina din umerii apteri.

- Pământul din contraste și-a făurit povestea,
În iarnă-i primăvară, iar vara e de foc,
Pe la fereastra nopții, desculță umblă vestea,
Că-n stații pasagerii abia-și mai află loc.

E-aglomerată gara, iar trenuri vin și pleacă
Spre destinații stranii. Oftez, dar mă complac
Să caut o lumină sub mantia opacă
Și sorb din amintire un strop de coniac,

Când lumea mi se pare la fel de nefirească...
Nu-s între noi distanțe și nici apropieri,
Pe-acest peron cu îngeri cândva or să ne crească
Aripile iubirii din umerii apteri.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș