din jarul inimii mele îşi înălţă zborul absolutul o înghite molcom şi cască a plictiseală de câteva zile am uitat să dorm pe obraji destinul îmi desenează hărţi cearcănele adânci abis între ieri şi mâine prezentul este un loc unde nu mă aflu niciodată îţi treci arătătorul peste buzele mele ca şi cum ai contura ultimul sărut o amintire îndepărtată tresare în ciobul de cer oglindit în asfaltul ud unde eşti tu unde încep eu şi cât din noi lipseşte să fim întregi phoenix nu are cuib decât în imaginaţia noastră o phoenix e iubirea mea pentru tine arde intens fără să-i pese că moartea o somează la fiecare intersecţie iartă-mă dacă te-am ucis găseşte puterea să renaşti înăuntrul meu *** m-ai frământat din jarul iubirilor nestinse aripile mi-au devenit flăcări învelindu-ți iubirea un basm cu herghelii de fluturi desenând zigzaguri în artere uneori arzi mai tare ca phoenix te consumi alături de mine cenușa ni se-amestecă devenind o singură substanță avidă să explodeze dintr-o scânteie murim spre a renaște cu dorința de înalt în sânge dă-mi aripa să-mi acopăr ochii să nu văd infinitul cum îmi atinge pleoapele să nu mă curteze abisul căscat sub noi o clipă doar când nu-ți simt flacăra mă prăbușesc în vid rotindu-mă la întâmplare fără nicio lege fără niciun sens mi-ai mângâiat fiecare respirație aripile mi-au crescut sub atingerea ta nu încap în alt cuib nici nu există unul mai mare ca inima unde ard și renasc în fiecare an mă doare când mă ucizi dar știu că mă ajuți să renasc mai tânăr c-o primăvară liliana trif & ioan grigoraș
sâmbătă, 31 mai 2025