Pierdute margini de abis

Marea visurilor tale, conţinut spǎlat de valuri,
Te cuprinde-n spume albe ce se sparg mereu de maluri
Inutilitatea lumii fǎrǎ mare o vezi bine
Şi-ndoielile savante sunt icoane bizantine.

Rǎdǎcinile firave, ca nervuri  din lava zǎrii,
Servesc crezul unui mistic procesat de valul mǎrii,
Gratulând chiar moftul artei, fǎrǎ graniţe ştiute,
Care poartǎ întâmplarea lepǎdatǎ de acute.

Pierdute margini de abis cuprind nesiguranţa-n tot
Abandonând sǎrmanul rost purtat de însuşi Herodot.
Sub cerul roşי, strǎpuns de pur, e-o chestiune de firesc
Sǎ ai rǎspuns la întrebarea: ,,Pe mine, oare, mǎ stǎpânesc?”