Plouă

Gândul meu străbate lumea-n zări albastre, creste sure... 
uneori ascultă timpul fluierat de-un tren în gări. 
Numai unde-a plâns tristețea până a crescut pădure 
nu-l trimit că s-ar întoarce obosit de întrebări. 

Atunci plouă în orașul meu cu turle și vitrine. 
Oameni singuri beau iluzii-n ceața roză-a unui bar... 
Strada-i râu. O trec pe vârfuri zgribulite balerine. 
Tace neclintit în ploaie lângă-un zid un solitar...