Pe vechiul pod și-au scuturat salcâmii și ultimele frunze care știu că-n primăvară îi era fântânii de dincolo, un drum … de-acum pustiu. Pe-atunci, scăldate-n razele de soare, de-un verde ce râdea sub adieri, păreau că-n fericire, iubitoare, vor străluci în multe primăveri. Se-adună, tremurând, în vântul rece, la marginea uitării, pe un pod, murind încet, dorindu-și, doar, să plece, din lumea care,-acum, le scaldă-n glod. La vechiul pod, chiar gândul se oprește, privindu-l trist, doar uneori cu dor, se-ncruntă, se întoarce și pornește spre alte locuri și c-un altfel zbor. Sunt două lumi, legate altădată, cântate în poeme de-un rapsod pe drumul care îl ducea odată prin lumi unite printr-un simplu pod.
sâmbătă, 31 mai 2025