marea m-a aruncat coamă albastră pe țărmul însetat al veșnicei așteptări; mi-am rezemat privirea de cea mai îndepărtată stea prin care ochii tăi mă căutau neîncetat... noaptea cu haina-i adâncă de umbre licărește în imperiul ei misterios rugi ca tu să vii, ca tu să cânți, să mă trăiești din nou. apoi te-am luat de mână, iar pasul tău precum căderea de petală a plâns în zborul lui o clipă mută de amor; și-atunci am spus: eu voi porni spre zorile târzii cu tine roșu-aprins prin verdele de pajiști și liniște de păsări... iar tu vei fi un simplu port pe-o margine de vis, ca un sărut surâs ascuns în lumea dintre nori...
sâmbătă, 31 mai 2025