Ţi-e dor vreodată de firele de nisip ce-mi curgeau din păr când îţi treceai degetele prin ele? Dar de surâsul de foc, de vară, de viaţă, ce mi-l implantai în minte? Şi amintirile de seri amorţite şi nopţi de grele răsărituri cui i le laşi? Nu vreau custodie pe ele, căci eu le-am achitat. Am suferit în parte egală pentru fiecare dintre cele menţionate mai sus Şi vreau să ţi le las ţie moştenire …căci altă zestre de adio n-am. Doar râuri de soare îngheţate şi flori mărunţite prin buzunare murdare, Nisip clandestin adus de departe şi tinut in borcane sparte . Ţi le las pe toate, Soare, să i le dai lui într-o altă vară, într-un alt an sau alt anotimp, Când viaţa de mine nu o s-o mai doară şi va fi rece şi cald pentru un timp , Iar de florile mele albastre va uita, căci toţi suntem sortiţi pierii. Şi ştiu că nu va înţelege, căci e puţin de gândit şi în mare parte anost, Dar eu vreau să asigur omenirea că da, Poţi pierde ceva ce niciodată al tău n-a fost.
sâmbătă, 31 mai 2025