Poveste de mai
sâmbătă, 31 mai 2025
Poveste de mai

În luna mai a început
Şi-n luna mai o să sfârşească,
Cu un surâs şi un sărut
Povestea ta, a mea, a noastră.

La început a fost mister
Şi setea de a ne cunoaşte,
Dar sentimentul efemer
S-a stins uşor, cam după Paşte,
Iar locul şoaptelor fierbinţi
Şi-a strângerii de după şolduri,
Le-au luat acuma nişte sfinţi,
Lipsiţi de dor şi de imbolduri.

Veneam acasă şi zâmbeam,
Chiar ziua de fusese neagră,
Pentru că amândoi ştiam 
Că va urma o seară caldă.

Cu timpul însă mai comună
A devenit, pe zi, prezenţa
Şi chiar ţinîndu-ne de mână
Se observa, în fapt, absenţa.

Suntem de vină că o stea
S-a stins şi n-am făcut nimic.
Poate că totuşi merita
Să încercăm. Măcar un pic.

În luna mai a început
Şi-n luna mai o să sfârşească,
Cu un surâs şi un sărut
Povestea ta, a mea, a noastră…