Pribegie

De-ar şti fântâna mea din vale
Pe unde apele mă curg,
Ar prinde Luna între zale
Peste colină, în amurg,

Şi-n roata ei ar învârti
Şi Carul mic şi Carul mare,
La poarta unde iasomii
Cândva mă alintau în floare;

Le-ar umple-apoi cu amintiri
De ani bătrâna ei căldare,
Sub minunatele sclipiri
Aprinse-n cer, mărgăritare:

Mi-ar pune dulce, din cuptor,
Mireasma pâinii lângă sare
Şi laptele din sân, izvor,
Al mamei într-o-mbrăţişare,

Mi-ar pune lan de fân cosit
Cu primii paşi făcând cărare,
Şi-un zarzăr vesel, pârguit,
Sub triluri de privighetoare,

Un pumn de colb de vară-ncins
Din uliţele-acuma goale,
Şi lângă Crivăţul aprins,
O pârtie-n omătul moale,

Mi-ar umple aurul curat
Din lutul prispei ars de soare,
Iar din şindrilă, picurat,
Argint de rouă lucitoare,

Din verdele-aguridei crud,
Rugini de toamne în ulcioare,
Iar din ogorul încă ud,
O brazdă numai de sudoare,

M-ar aşeza printre feciori,
Din satul meu în sărbătoare,
La hore şi la şezători
Lângă Mării şi Mărioare,

Iar la-nceput de Cireşar,
Când Taurul pe boltă-apare,
Mi-ar înălţa car după car
Spre ale viselor izvoare,

Ca-n seri tâtzii, cand sunt luat
De doruri printre gene-agale,
Să fiu aproape de-al meu sat….
De-ar şti fântâna mea din vale….

Valeriu Cercel