Privirea ta

Privirea ta

Privirea ta, cuvânt tăcut mă saltă şi mă-mbată,
Mă unduie cu primul val din drum să mă abată,
Pe suflet se coboară lin, m-alintă şi mă-nalţă,
Ating cuprinsu-n înălţimi şi-ndată mă descalţă.

Privirea ta de-un gri curat îmi arde în gând focul,
Îmi lasă răni de ne-ndurat şi-mi desenează locul
Şi gura ta rostind priviri, mistere-le-mi dezleagă
Cu mâna, mile de striviri se-asează să-mi culeagă.

Azi dorul  e așa plăcut când  inima-mi dezleagă
C-un colț de stea bine cusut, de mâna ta mă leagă
Şi chefuind într-un noroc, venind la proslăvire,
Cules-ai floarea din noroc şi mi-ai sădit privire.