Psalm
sâmbătă, 31 mai 2025
- Bate-a-nviere toaca sus la schitul
Cu porţi de lemn, când îngerii-n altar
Coboară să aducă prea sfinţitul
Cuvânt zidit şi dătător de har.

În catedrale clopotele stinse
De-atâta timp ne cheamă să pornim
Spre ctitorii cu lumânări aprinse,
Lumină din Lumină să primim.

Bat, oare, azi şi inimile noastre,
Ferestrele şi le-au deschis spre cer
Să intre-n ele iarăşi veşnicia
Ce ne-a promis-o Blândul Mesager?

- Coboară-n suflete lumina sfântă
Și pe pământ se-nfăptuiesc minuni,
Un cor de îngeri freamătă și cântă
Venirea lui Iisus. Procesiuni

Urcă spre schitul unde bate toaca
Urmând îndemnul sfânt, iar pe cărări
Sub pașii lor se schimbă promoroaca
În flori de mai. E-o zi cu derogări,

În inimi parcă se topește ceara
Din lumânarea vieții. N-am uitat
În pieptul cald s-adăpostesc comoara
Și să-ți șoptesc: “Hristos a Înviat!”.

Liliana Trif & Ioan Grigoraș