pustiiul mă cheamă

sunt o greseală a naturii sau poate natura o greseală abstractă
iar existența o iluzie care dispare atunci când ultimul neuron moare si apare nimicul
ce mai este si ăsta?
ce mai este si viața ?
sau mama pe care o privesti cu iubire
dar mâine dispare sub o movilă
si ierburi vor creste pe trupul subțire
iar eu voi rămâne 
cum am venit
cu pumnii goi rătăcit 
si scârbit
e totul o farsă o glumă 
si-n mine
realul îsi pierde valoarea substanța
si tot ce rămâne e doar ignoranța
un fel de sfârsit amânat până când
nu va rămânea
nici urmă de gând
pustiiul mă cheamă îmi este amic
priveste priveste
e totul nimic