ai intrat cu amiezile și toamnele căutai un loc să le ascunzi ca și cum ți-ar fi fost frică să nu le tulbur sensurile cu un cuvânt rostit sau doar răsărit în nopțile când le puteam ușor distinge în lăcomia brațelor și ochilor eram pământul în care îți semanai eternitatea fără să văd cenușa arcuită sub tâmplă purtai cu tine cheia iubirilor rătăcite să-ți rezemi diminețile îmblânzite de sănii și pântecul meu de femeie orgolioasa ta masculinitate gelos pe oglinda și ușa care nu se voia deschisă foamei tale de certitudini în țesăturile cotidianului amplificai bănuielile în absența ta rămâneam să vânez vulturi în Tibet să explorez fiorduri înghețate imaginea constantă a ochilor când mă pândeai trădat de oglindă înainte ca buzele tale să inventeze același picant ritual pentru o zi sau pentru un amurg binecuvântând rădăcina care ne leagă.
sâmbătă, 31 mai 2025