Rază de soare

Din când în când se-adună oceanul
de lacrimi şi sare, strop cu strop,
flux şi reflux, furtună, potop;
ca oarecând Ulise, pe drumul de întoarcere,
sunt în pericol de înec, aproape pierind,
dar e de-ajuns o rază de soare
la momentul potrivit, de care să mă prind.

Da, o simplă, efemeră rază de soare 
şi hop, m-am ridicat în picioare
precum un viteaz ameţit de vin,
precum un artist zguduit de destin,
la renunţări, la înfrângeri alergic,  
şi merg iarăşi înainte,
mai hotărât şi mai energic.

O rază de soare fragilă şi blândă
care să-mi mângâie părul rărit, barba
căruntă şi amintirile înduioşate,
un David, o liră, un Saul,
o tăcere sau câteva cuvinte, 
o rază ziceam,
care să-mi pătrundă în adâncul inimii
şi totul e mai frumos ca înainte.

Printre ruine de dom şi cadavre de clipe,
când totul pare aşa de lipsit de sens,
de parcă s-ar fi prăbuşit ultimele stele
peste ce-a mai rămas din visele mele,
de parc-ar fi scăpat cerul Atlas din spinare,
este esenţială şi-atât de binecuvântată
o rază de soare, o simplă rază de soare.