Riduri de toamnă Penelul timpului necruţător Pictează rugină pe frunzele Deja îngălbenite, Ce cad zgribulite De frig; Copacii îmbătaţi de ploaie, Dansează în vânt Ca nişte fantome Cherchelite; Austrul suflă neâmblânzit Şficuind trupul Anotimpului; O nouă toamnă pe sfârşite, A mai trecut un an. Câţi sunt, Câţi s-au dus şi s-au topit În neant? Puţini în eternitate... Mulţi peste mine. Mi-e părul înspicat; Şuviţe albe argintii Mi-acoperă tâmplele Izvorând din tainicul adânc Al sufletului... Cerşesc milă timpului, Îi sărut mâinile, Picioarele, genunchii, Numai o clipă de răgaz Şi-un stop de neant Mai vreau, Să pot îmbrăţişa această toamnă, Să-mi cânt aducerile-aminte, Să smulg tot răul Din braţele trecutului, Să rămână sublimul, Să mă îmbrac în el, Să mă reîncarc cu iubire Şi apoi, Cu nesaţ să sorb din apa vie A tinereţii, Ce izvorăşte Din infinit la infinit. A mai trcut un an... Natura moare spre a se naşte, Eu m-am născut spre a muri. * Şi totuşi... Şi totuşi Este viitor, Timpul să treacă Eu nu mor, Căci am sădit Lăstari cu dor Şi-au răsărit Poveşti de-amor, Şi-am mai plantat Seminţe de iubire Şi-au răsărit Muguri de nemurire.
sâmbătă, 31 mai 2025