*pereții care ne surpă* « Dedicată Criticului Blind » într-o cămaşă de zgură nu m-am născut şi n-am să mor ca un deținut prea sărac să găsească iarba fiarelor martorii pulsului ochii din palmă ambasadorii întâmplării de-a fi m-ajută să înfășor panglici de inimi împrejurul izvoarelor detectează primejdia ascunsă de-a nu recunoaște chipul care-mi primește binețea sărutul uneori spaima călcâiul se poate să fure câteva stele înainte de săgetare trec prin inima florilor impregnat de enigmă atâtea răscruci şi aripe frânte se ghemuiesc în cataracta nopții și vandalizează misterul oglinda clipelor construiește obstinat cetăți perisabile să m-ascund în arenă toreador cu tauru-n gleznă m-ar batjocori venele înnecându-mă-n sânge până la astrul din frunte și aripile care-și întind orizontul în piele atât de maleabil acopăr toate războaiele cu ninsorile râsului meu până îmi mor toate cuvintele înțelesurile spulberă fețele ce și-au potrivit gura pe țipătul meu până l-au transformat în lumină în urmă izbindu-se dureros de-o pupă de flutur ecoul repetabilei incantații produce seisme în verde ”pe crucea inimii scrumește-mă împrejurul piroanelor să-ți fiu înviere”
sâmbătă, 31 mai 2025