Să fie seara-n asfinţit Şi noaptea o să înceapă; Răsară luna liniştit Şi tremurând din apă; Şi să împrăştie scântei Cărărilor din crânguri, În ploaia florilor de tei Să stăm în umbră singuri. Şi capul meu de griji plin De braţul tău se culce Sub raza ochiului senin Şi negrăit de dulce, Ca iar cuminte să mă fac, Căci tu îmi prinzi tot gândul, Ca cerul ce priveşte-n lac Adâncu-i cuprinzându-l. Cu farmecul luminii reci Simţirile străbate-mi: Revarsă linişte de veci Pe noaptea mea de patimi Şi de asupra mea rămâi Durerile de-mi curmă Şi fii iubirea mea dintâi Şi visul meu din urmă.
