Ca un zeţar, e-nveşmântat copacul, Ce-şi are-un idol, înflorit demult, Coroana teiului, c-un suculent oracol, Vesteşte,-al florilor de tei, tumult. Dă-mi mâna ta, iubite, ca de zahăr, Să ne-amintim, culesul de zeţar Al florilor de tei, în ancestralul cufăr, Şi-ascunse-n umbră, pentru zile mari. Să nu zădărnicim, iubite, timpul, De după pomi, florale nimburi vin, Hai, dă-mi, iubite, mâna, în tot chipul, Să fim o carte, al florilor de tei, alin. La umbra cărţii, ele s-or aşterne, Neprihănite, sfinte şi mieroase, În zugrăviri suave, descoperind pe gene, Esenţele virtuţilor, ce nu ne lasă. Şi- n adieri de contrapagini să simţim, Cum florile ne iau, frumos, de mână, Ca două frunze, să ne-nvrednicim De mierea liniştii, teioasă şi divină. Sfârşit vernal zeţarii prevestesc, Hai, dă-mi, iubite, mâna să versăm O nouă înflorire -a teiului ceresc Şi-n galbenele stele să ne cufundăm... Dă-mi mâna ta, iubite, cu degetele reci, Adevărata nostalgie abia acum revine, Ca un zeţar, venit din primăveri, pe veci, Şi-şi încălzeşte palmele, cu flori ce ne îmbie. Şi-un vesperal sfârşit de necules amor Al florilor de tei, pe-o clipă implorând, Sub clar de lună, să păşim, cu sens domol, Şi -n flori de tei să ne-ofilim, visând... Lilia Manole
sâmbătă, 31 mai 2025