Să-mi fie dor?

Te-ntrebi de-mi este dor? Nu, nu îmi este
Decât atunci când fulgii de zăpadă
Se-ndepărtează, nu vor să mai cadă
Şi-ncepe-un anotimp ca de poveste. 

Nu-mi este dor decât în primăvară,
Din  prima zi când mugurii se-agită
Şi ies în lumea proaspăt înverzită,
În frunze să petreacă peste vară

Şi, poate, doar puţin, atunci când vântul
Şi frigul, ploaia, vor să le coboare
Din lumea lor în alta, care doare
Iar foşnetul le este, sngur, cântul.

Nu ştiu ce-i dorul! Poate c-o să-mi fie
Atunci când albul păturii de nea
Mă va purta, cumva, pe urma ta,
Dar cum să-mi fie dor? Nu-mi e! Nu mie.