M-am hotărât să-ți scriu și să îți spun ce buzele-mi nu vor să îți declare, căci doar când mă privești nu se supun, iar neputința lor , de-un timp, mă doare. Ți-am scris de multe ori, dar, până azi, am rupt scrisorile și n-am vrut, ție, să-ți tulbur viața - suntem camarazi, iar între noi e-o dulce armonie. Ne știm poveștile ce-au fost și sunt, le înțelegem bine, fiecare, dar simt că nu mai pot să mă confrunt cu suferința ce-mi provoci. Mă doare. Aș vrea să știu ce simți citind ce-ți scriu și mi-ar plăcea să simți la fel ca mine, căci nu mai vreau doar un amic să-ți fiu și, iată, azi nu mă mai pot abține Și tot ce mă frământă, îndrăznesc să-ți scriu, căci sufletu’-mi e-n agonie și nu mai pot s-ascund că te iubesc, așa că ... asta-i! Fie ce-o să fie!