Surâsul tău e o dimineaţă în care se trezesc florile să-l soarbă, o iarbă care se spală pe faţă cu rouă şi soarele răsare să-l sărute c-o rază furată cu gândul de muritor. E o lumină care se destăinuie cu spirit ceresc până ce răcoarea fuge spre mările nordului, văd cum prin trup urcă poftele zilei într-o amiază înaltă şi albastră. Cu surâsul mă umpli cu sevă ca pe un fruct şi-mi pui pe suflet o palmă cât o frunză din viile ce se desfăşoară la orizont. Se întrepătrund cuvintele zidite cum piatra una peste alta cu liant de suflet şi este mai mult decât trainic şi mai înalt. Nopţii dacă i-aş fura din întuneric, să-l dau cu împrumut adâncului din mări, s-ar rupe din mine nepăsarea care conduce spre iad.
sâmbătă, 31 mai 2025