în grădinile nimănui din satul îngropat sub cianuri nu mai creşte nici iarba copacii au uitat să mai înmugurească cândva locuit de vreo două sute de suflete din care au rămas cinci nebuni din dragoste pentru vatra străbună aici doar ramurile sufletului se înalţă şi fac umbră pământului saturat de otrăvuri apa mâloasă şi roşiatică a înghiţit satul pietrele de pe margini sunt pline de zgură nicio rugăciune nu mai poate schimba nimic singur clopotul inimii se mai tânguie despre sat.
sâmbătă, 31 mai 2025