Ne-am furișat, iubito,-n seara cea în care luna mi-a zâmbit, golașă, pe o potecă ce părea c-avea chemarea glumei care se îngroașă. Ne-am azvârlit, din mers, tricouri, blugi, șosetele de tufe au fost prinse, și n-am simțit nici mărăcini, nici rugi, căci noi aveam călcâiele aprinse. Lumina Lunii ne-a fost de folos și am văzut, în clipele acele întreaga … tu, iar eu … nu mai prejos! Of, Doamne! – catifea era, sau piele? … poiana ... iarba ... eu privind în jos ... dar tu, iubita mea, priveai spre stele.
sâmbătă, 31 mai 2025