Lumina a crescut, parcă dospită, Palpabilă prin falduri de brocard, Şi din zenit, pe zarea fără gard Apasă greu cu forma-i împlinită. Amiaza de lumină fără fard E ca o umplere nestăvilită; O simt şi-n jur şi-n mine cum palpită, Şi sâmburii luminii-n mine ard. Sunt plin de cald, de viu, de transparenţă Şi parcă-n mine înfloresc livezi, Dar nu-i deajuns, şi vin cu reverenţă La Tine, Doamne, să mă recreezi: O, umple-mă de sfânta Ta prezenţă, Ca de lumina albelor amiezi! Simion Felix Marțian
sâmbătă, 31 mai 2025