Soţia

Soţia nu conteneşte
Să-şi fie sieşi 
O vasală,
Somnul nu-i prieşte,
Lenea…
Ce-i aia?
Nu-i cade-n poalǎ!
E plinǎ de furie
Când simte
O suratǎ
C-ar vrea sǎ-i fure
Iubirea ei
Curatǎ.
E, 
Dacǎ vrea,
Gingaşǎ
Şi plinǎ de iubire,
Dar sǎ n-o calci 
Pe bǎtǎturǎ
Cǎ-şi iese 
Repede
Din fire.
Nu mai spun
De gelozie,
Care merge 
Pânǎ la urǎ,
Aşa cǎ,
Fii atent!
Adio aventurǎ!
Altfel,
E plinǎ de voluptate,
În toate se implică,
La unii 
Dă dreptate,
În alţii
Bagă frică,
Iar când găseşte-o clipǎ
Şi pentru ea,
Îşi aranjeazǎ-n pripǎ
Ţinuta ei
Obişnuitǎ.
Şi dacǎ este gata,
Cu firea potolitǎ,
Se-aruncă iarăşi fata
În munca înzecitǎ. 
Şi până nu-şi 
Consumă
Ce are ea
De consumat,
Nu are linişte
O clipǎ, 
Arde neîncetat!