Spovedanie

-Pǎrinte, am venit sǎ fiu iertat,
Cum sunt eu bun şi plin de nenoroc,
Fǎcui fǎrǎ sǎ vreau un mic pǎcat
Cu-n braţ de lemne bune pentru foc…

-Da’ spune fǎrǎ teamǎ, mǎi Vasile,
Ai doborât în sat vr’un pom uscat?!
Cǎ te cunosc de-atâţia ani de zile
Şi altul nu-i ca tine mai curat…

-Pǎrinte, ştiţi, eu anul ce-a trecut,
Tot la pǎdure lemne am tǎiat,
Având şi car, şi boi, şi priceput,
Le-am şi cǎrat la oamenii din sat,

-Cumva te-a pus satana ca sǎ furi
Vreo buturugǎ sau niscai surcele?!...
Fereascǎ Dumnezeu de ce-ai sǎ-nduri,
Nici dracu’ nu te scapǎ de belele!

-Da’ nici prin gând pǎrinte de furat!
Eu lemne am grǎmadǎ sub pridvor,
Dar iubitor şi milostiv am dat
Unei personae fǎrǎ ajutor,

-Pǎi ǎsta nu-i pǎcat, e creştineşte!
Tu vii la mine ca un pǎcǎtos?!
Mai bine du-te şi te rǎcoreşte
Cu un rachiu la cârciuma din dos!…

-Da’ staţi pǎrinte, cǎ n-am terminat!
Am pus un braţ baban de lemne-n car
Şi mai apoi, cum dracu’ s-a-ntâmplat,
Cǎ doar mă ştiţi cât sunt de gospodar,

Le-am descǎrcat din car, le-am şi crǎpat,
La vǎduva lu’ Ion, de sub pripor,
De mila ei, gândind la răposat
Că a lăsat-o fără ajutor…

-Şi-apoi, şi-apoi? cǎ m-ai înfierbântat,
(Întreabǎ popa mort de curios)
Spre casǎ înţeleg cǎ ai plecat
Da’…nu pe lângǎ boi cumva pe jos!?

-Nu vǎ grǎbiţi aşa tare pǎrinte!
Cǎ i-am aprins şi focu’, m-a cinstit
Cu vin d-ǎl vechi şi câteva plǎcinte,
Pân-ce odaia bine s-a-ncǎlzit,

Şi tot bǎgând pe foc, o vǎd pǎrinte
Cǎ-mi dǎ cǎmeşa jos, sub ochii mei(!)
Iţarii îi dǎdui eu mai ‘nainte,
Mǎ cam strângeau, ce o fi fost cu ei!?

Şi-apoi s-a întâmplat…ce s-a-ntâmplat
În faţa sobei, goalǎ ea şi eu…
Da’ a fost bineee, n-o zic cu pǎcat,
L-aş supǎra cumplit pe Dumnezeu!…

-O, Doamne, iartǎ-l, vai ce păcătos!
Şi-o fi pierdut chiar minţile pesemne,
De a ajuns iţarii sǎ-i dea jos,
Fǎcând risipǎ de atâtea lemne!

Da’ spune-mi tu cinstit, bade Vasile,
S-a întâmplat cumva sǎ fie-n post?!
Cǎ le ardea în douǎ sau trei zile
Femeia, şi cu grijǎ, şi cu rost…

-Precis sǎ zic, nu îmi mai amintesc,
Dar, de e bai, chiar şi de două ori
Pe deşte iaca stau să socotesc:
…din august ce-a trecut…pânǎ în zori!

Valeriu Cercel