Pe albia impenetrabilã şi sinuoasã a vremii, Vãluresc, vãluresc visele mele. Clopotul inimii de bronz încearcã în zadar sã le readucã în vechea lor matcã. Se duc, se duc, şi corul lor se stinge-n zare: "Cântãm, cântãm Cerul! Slãvim, preaslãvim Misterul! Dar unde ne e, unde ne e izvorul? Spre el, spre el, sã ne mâne dorul!"... Singurã mã regãsesc pe ţãrm, iar zãrile largi, dragile mele zãri, mã privesc cu ochii viselor pierdute...
sâmbătă, 31 mai 2025