Starea de graţie vine şi trece, stânga e tulbure, dreapta e rece. Zestre ilogică şi totuşi zestre ca din noi înşine două ferestre. Judec grăbitele clipe de faţă cu darul timpului de-o altă viaţă. Starea de graţie iarăşi nu vine şi poeziile îmi sunt senine. Nu li-i sălbatică pofta de-a spune îmburghezitele zic toate bune. Mi-e dor de zilele pline-ale vieţii, de versuri logice simt că mă sperii. Starea de graţie e peste toate, trec libertăţile spre libertate. Chiar versuri putrede chiar aberaţii, renasc sub zodia acestei graţii. Starea de graţie, starea supremă zilnic mă chinuie ca o dilemă. Zilnică pierdere, zilnică trudă, ochii în lacrimă absurd asudă. Dacă de-a pururea nu mai apare starea de graţie, starea cea mare. A scrie limpede la tulbureală, a scrie tulbure când nu simţi boală. E o congestie de universuri, dar fără graţie rămân doar versuri. Ci poeziile, cerească rază, starea de graţie ţi le dictează.
sâmbătă, 19 aprilie 2025