În ochi îngălbenite vise mă dor cuvinte pân’ la os pe guri căscate de mirări nescrise se strâmbă zâmbete de abanos... Pierduţi de tălpi, paşii nebuni mă uită-n pietre obosite ce-n răni de sânge ros pe margini de bănuitele minciuni se sfarmă-n colţuri nerostite... Din albul gros şi despletit ce fumegă de aşteptare pe nări trag aer neînsufleţit şi timpul cărnii rău mă doare... În clipa asta fără adăpost îţi plâng de mila nevederii mă las să cad şi cad şi recunosc, stând în genunchii primăverii, că-ţi simt tăcerea pe de rost...
sâmbătă, 31 mai 2025