Igluul meu din blocuri de tăcere, Cuprins de-al necuvintelor îngheţ, Mă ţine-ncarcerat cu bariere Plătind al nerostirii mele preţ. Muţenia mă leagă de banchiză Şi-nchide orizontul ca un laţ, Frenetic vreau să caut o baliză Să ies de-aici cu verbele la braţ! Să spun ceva, când tac şi cerul tace Şi-această stare mă apasă greu, Vreau la taifas în braţele de pace Întinse spre pământ de Dumnezeu! Un gând rostit, un cânt, o rugăciune, Sau verbul viu înnobilat prin vers, Deschid spre Dumnezeu, ca-ntr-o minune, Ferestre ce-nfloresc în Univers. Cu Tine la fereastră vreau, Părinte, Să-mi duc rostirea când spre cer mă rog Şi să-Ţi ascult divinele cuvinte, Turnându-mă pe mine-n...dialog! Banchiza de tăceri să se topească Şi tot ce-mi spui să spun la rândul meu, Să las lumina-n inimă să-mi crească Vorbind şi „cu” şi „despre” Dumnezeu! Simion Felix Marţian Vulcan, 8 ianuarie 2019
sâmbătă, 31 mai 2025