Atârnă plăcut salcia pe-a lacului maluri, dar plânge frunza atunci când vin valuri, iar eu mă plimb singură uitându-mă la-ntinsa apă și-un dor nebun de copilăria mea m-adapă. Văd o pasare ce cântă, iar privirea mea învie m-am uitat duios și-aș vrea ca ea să știe, că sufletul e-ntunecat de dorul copilăriei, iar frunzele-mi șoptesc deasupra pălăriei. Am rămas singură pe margine de seară și văd un fluture cu aripi că vine să mă ceară, se-așează lângă mine, se scutură-n țărână, radiind iubire și-ar vrea de mână să mă țină. Liniștea apusului aduce coloritul în zare, la căsuța pescărească se-aprinde o lumânare, ce stă aprinsă până ce luna pe cer apare, iar stelele lucitoare stau să iasă pe răcoare. Se-aprinde-o stea argintie și pentru mine, apoi pleoapele-nchid cu gândul tot la tine, stau între crengile lăsate cu gândul să te strig, iar frunzele m-acoperă ca să nu mor de frig. Vin luceferi și-mi arată copilăria toată, iar căleștile cu zâne se rotesc în cer pe-o roată, carul mare le primește acum în noapte și-adorm cu versuri rostite de tine-n șoapte.
sâmbătă, 31 mai 2025