Dă-mi numai nopţi, o, Dumnezeule, Să văd iarba, verdele, cum paşte, Şi se înfruptă cu ispitele, Lăsându- se ascunsă, pân- se naşte. În pântecul albastru se ascunde, Din Emisfera binecuvântată a pământului, Iţi cer, şi ca să- Ţi multumesc, atâte Nopţi ce omoară silabele urâtului. Belşugul stelelor pe cer se- agaţă De- un lant albiu, purtând tinctură, Din verdele de iarbă ce- i o aţă, Prin fibra mea, îngândurată dictatură... Ca o lucarna, fie- mi încăperea verde, În care eu, un fir de om, nu pot sa dorm, Proptindu- mi, de-alambicurile certe, Imune amfore, zvonind prin somn. Sub pietrele ce-şi cască- nsingurarea, Un fir de om sunt , ori alt fir- Lăuntric , care e numai suflarea... Nu-Ţi cer nimic, o, Doamne, abitir... Şi chiar de-aş fi pribeag de verde, Prin iarba, care Tu o creşti, O, Dumnezeul meu, Te voi concepe În pântecul Mariei, să Te primeneşti... Lilia Manole
joi, 26 iunie 2025