Te voi iubi pân’ la sfârșit Iubito, din nou, pierdut sunt de tine! Te caut haotic, printre gânduri pășesc, Mi-e sufletul plin de dor și suspine Te caut și în vise, dar nu te găsesc. Ești umbra ce-o văd în serile triste, Ești poate un nor golit de șuvoaie, Poate ești plânsul, ce-mi umple batiste Poate speranța, ce arde-n văpaie. Dar mă întreb, cât contez pentru tine? Ne pasă de viața ce plânge cu noi? Cu greu reușesc s-o mint că mi-e bine, Îi cer mult răgaz, să avem pentru doi. Și care e rostul, pe noi ne mințim, Ne pitim ca valu-n marea cea mare, Ascundem iubirea ce noi ne-o dorim Și focul nestins, aprins chiar de soare. Iubirea-i rază în inimi curate, O avem pentr-o viață, la infinit, Fi-vom amandoi până clopotul bate Și chiar mai departe, viața n-are sfârșit! Autor: Gabriel Stănciulescu
sâmbătă, 31 mai 2025