Se-nfruptă sufletul din carnea ta, Și se-ncălzește cu a ta suflare. Iubirea-ți va fi chiar temnița mea, În crunta, nemiloasa ei splendoare. A te ruga înseamnă ați dori, Să simți durerea, lacrima neștearsă. Un munte de iubire de ar fi, Tot ai mai vrea una nepământească. În noapea asta voi fi gazda ta, Să-ți aud plânsul, văd obrazul ud. Privirile-ți cunosc părerea mea, Și părțile ascunse, trupul nud. Mă vizitează zilnic Dumnezeu, În temnița străină și uitată. Nu pot să-i spun că eu am fost ateu, Cu dragostea de el ... sacrificată. M-ai învățat să îl iubesc oricum, (așa cum face el, cu fiecare). Să merg pe drumul dânsului, cel bun, Și-ntotdeauna eu să am răbdare. Mă năpădesc frumoase amintiri, Când ne rugam stingheri dar împreună. Și săgetau râvniele trăiri, Când ne vedea ținându-ne de mână. De-acum m-am împăcat cu soarta mea, (voi sta umil în temița-ți măruntă). Și-oi aștepta timid iubirea ta, Cu toate că ea pare o-ncrezută. Brăila, octombrie 2017
sâmbătă, 31 mai 2025