TOAMNA Se duc cocorii către sud, în veuri Ce par trasate c-un echer ceresc, A mai trecut o vară, te iubesc Şi ochii tăi sunt zvon de curcubeuri Peste oceane care cresc, tot cresc Şi ne despart, suntem doar continente C-aşteaptă întâlnirea viitoare, Nu ştiu dacă va fi atunci tot soare Ori dacă drumurile ne vor fi tangente Şi simt incertitudinea cum doare Cu dor de tine şi cu dor de noi. Se duc cocorii şi se-apropie ploi, Copacii plâng podoabele pierdute, Frunze căzute-n tina, în noroi Spre a se-ntoarce-n rădăcini străine. Încă întreabă aerul de tine Când intră-n pieptul meu cu iz de toamnă, Nu înţeleg de ce mă tot condamnă Că nu încerc să spulber orice zid Când simt adânc pe fruntea mea un rid Ce-a apărut privind în depărtări Şi aşteptând corăbii euxine. E toamnă şi mi-e tare dor de tine Şi mai răspund doar tainicei chemări De-a te-ntalni în lungi alexandrine Ce le compun privind cum trec cocorii. Nu cred în existenţe iluzori Cât timp îmi este dor să îmi aline Rămasa existenţă ochii tăi. Ignor pendula cu-ale ei bătăi Ce sacadat îmi bântuie visarea. Cât te iubesc mai ştie numai marea Şi infinitul încă ne-nţeles. Secundele în pielea mea tot ţes Rănile care nu mai dor de mult. E amintirea un imens tumult Şi ceasul bate parcă tot mai des. 20 sept 2015
sâmbătă, 31 mai 2025