când ochiul tău mă va fi închis sub pleoapă să se nască un timp atemporal în care amintirile singure ne vor fi regăsit împietriţi în aşteptarea gravitației trebuia să te crucific pe retina mea să sângerez fericirea în piaţa publică sub pietrele aruncate în numele domnului trebuia să te simt în mine urcând urcând prin toţi neuronii mei anesteziaţi de singurătate trebuia nu-i aşa într-o zi ca toate întâmplările neîntâmplate să se deschidă la pagina un milion a acestei vieţi trăită braille în așteptarea numelui tău